Promotorul român Sorin Florea a reușit să le deschidă o ușă extrem de importantă celor mai valoroși boxeri profesioniști ai săi. Patronul de la King Promotion le-a asigurat pugiliștilor Bogdan Dinu și Viorel Simion contracte de promovare care le pot relansa cariera în patria boxului profesionist mondial, SUA.
În urma unor negocieri începute în urmă cu două luni, cei doi boxeri au semnat înțelegeri cu Greg Cohen Promotion (GCP), una dintre companiile respectate din domeniu. Anunțul oficial a fost făcut chiar de GCP.
„Greg Cohen Promotion anunță cu mândrie semnarea unor contracte de promovare cu boxerii români de talie mondială Bogdan Dinu și Viorel Simion. Neînvinsul Dinu, locul 14 WBA, 18-0, 14KO, 1,96 metri înălțime și 113 kilograme, are mărimea și un pedigree puternic la amatori care îi permită să boxeze cu orice greu din lume. Singurele înfrângeri ale lui Viorel Simion, 21-2, 9KO, au venit în fața campionilor mondiali Scott Quigg și Lee Selby, pe terenul acestora, dar ambele decizii puteau fi date și în cealaltă parte. Obiectivul, spune Greg Cohen, este să-i relocăm pe cei doi boxeri în Vegas și să începem o nouă fază a carierei lor sub supraveghearea fostului campion mondial Eddie Mustafa Muhammed. Amândoi boxerii români pot deveni campioni mondiali”, se spune în comunicat.
În Vegas și-a clădit cariera și Ronald Gavril, ca membru al echipei lui Floyd Mayweather. Ronald s-a pregătit de asemenea cu Eddie Mustafa Muhammed, unul dintre numele mari din sfera boxului profesionist.
Viorel Simion (stânga) trece Oceanul pentru a-și relansa cariera
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER